Săptămâna trecută a avut loc la Miercurea Ciuc competiția internațională de înot 4 Season, iar sportivii legitimați la Clubul Sportiv Municipal Pitești au obținut rezultate foarte bune.

Astfel, Ioana Chiriac (9 ani) a obținut trei medalii de argint la probele 50 metri spate, 50 metri bras și 50 metri liber. Lisa Driga (10 ani) a obținut două medalii de argint la probele 50 metri liber și 50 metri bras, iar Petru Lăzăroiu (10 ani) și-a adjudecat două medalii de aur în probele 50 metri liber și 50 metri bras și medalia de argint în proba 50 metri spate.

De asemenea, Ionuț Matei (11 ani) a obținut două medalii de aur în probele 50 metri liber și 50 metri bras și două medalii de argint în probele 50 metri fluture și 50 metri spate. Cosmin Andrei Duminică (11 ani) a obținut o medalie de aur în proba 50 metri fluture, două medalii de argint în probele 50 metri bras și 50 metri liber și o medalie de bronz în proba 50 metri spate.

Andrei Ciobanu (11 ani) a obținut medalia de bronz în proba 50 metri bras, iar Raluca Radu (11 ani) a obținut medalia de argint în proba 50 metri fluture și medalia de bronz în proba 50 metri spate. Matteo Mahalu (12 ani) a obținut cinci medalii, trei de aur în probele 50 metri liber, 50 metri bras și 200 metri mixt și două de argint în probele 50 metri spate și 50 metri fluture.

Și Andrei Sîrbu (12 ani) a obținut cinci medalii, două de aur în probele 50 metri fluture și 50 metri spate și trei de argint în probele 50 metri bras, 200 metri mixt și 50 metri liber. Sara Drăghici (12 ani) a obținut patru medalii de bronz în probele 50 metri liber, 50 metri spate, 50 metri bras și 50 metri fluture.

Totodată, medalia de aur a revenit echipei ștafetă 11-12 ani a CSM Pitești în proba 4×50 metri mixt combinată formată din Radu Raluca, Matei Rareș, Ciobanu Andrei și Duminică Cosmin. Medalie de argint a mai obținut și echipa de ștafetă 11-12 ani în proba 4×50 metri mixt combinată formată din Drăghici Sara, Mahalu Matteo, Sîrbu Andrei și Brătulescu David. Tot argint a obținut și echipa de ștafetă 9-10 ani în proba 4×25 metri liber formată din Chiriac Ioana, Driga Lisa, Naicu Eduard și Lăzăroiu Petru.

În total echipa CSM Pitești a obținut 11 medalii de aur (10 individual și una la ștafetă), 18 medalii de argint (16 individual și două la ștafete) și 7 medalii de bronz la individual. Sportivii piteșteni sunt pregătiți de antrenorii Ciobanu Nicolae Viorel, Chiriac Bogdan și Driga Adriana

Sari la conținut